Your search results

Companiile din București cheltuiesc, în medie, peste 10.000 de euro per angajat pentru amenajarea birourilor – cu 15-18% mai puțin decât la Varșovia și Praga.

București, aprilie 2026: Costul mediu total pentru amenajarea unui spațiu de birouri în București a crescut ușor în 2025, ajungând la 1.077 euro/mp, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, pe baza raportului EMEA Fit-Out Cost Guide 2026. Cu toate acestea, Bucureștiul rămâne una dintre cele mai accesibile piețe din Europa Centrală și de Est, costurile de amenajare fiind cu 18% mai mici decât în Varșovia și cu 15% mai mici decât în Praga.

În 2025, bugetele pentru amenajări au fost influențate de o combinație de factori de piață și economici, costurile mai ridicate cu forța de muncă și materialele continuând să exercite presiuni asupra bugetelor proiectelor.

Deși se estimează o încetinire a creșterii salariilor, costurile cu forța de muncă rămân principalul factor care determină majorarea costurilor. În plus, chiar dacă prețurile pentru o serie de materiale s-au stabilizat parțial, presiunile inflaționiste sunt în continuare vizibile în bugetele generale ale proiectelor.

Cerințele privind sustenabilitatea reprezintă un alt factor de cost. Investițiile în soluții eficiente energetic și îmbunătățiri aliniate principiilor ESG pot crește costurile inițiale de amenajare, însă acestea urmăresc reducerea cheltuielilor operaționale pe termen lung.

Volatilitatea geopolitică și incertitudinea macroeconomică au determinat, de asemenea, mulți ocupanți să adopte o atitudine prudentă, exercitând presiuni suplimentare asupra termenelor de livrare și asupra componentei de costuri cu forța de muncă în proiectele de amenajare.

Andrei Ianculescu, Head of Project & Development Services, Cushman & Wakefield Echinox: „După o perioadă caracterizată de volatilitatea costurilor, observăm o relativă stabilizare. Cu toate acestea, forța de muncă rămâne principala sursă de presiune asupra bugetelor de amenajare, alături de termenele de livrare pentru materiale și echipamente. În același timp, companiile își calibrează investițiile către spații mai eficiente, sustenabile și mai bine echipate, astfel încât deciziile privind amenajarea sunt luate din ce în ce mai mult în funcție de costul total de ocupare, nu doar de investiția inițială.”

Un proiect complet de amenajare a unui spațiu de birouri în București, care include toate lucrările interioare din diverse specialități, sisteme de management al clădirii (BMS), mobilier, echipamente audio-video, servicii profesionale (management de proiect, coordonarea activităților de sănătate și securitate în muncă și supervizarea lucrărilor), precum și costuri de rezervă, presupune un buget mediu de 1.077 euro/mp. Bucureștiul rămâne una dintre cele mai atractive opțiuni pentru companiile care își deschid, consolidează sau își relochează birourile în regiunea Europei Centrale și de Est.

În funcție de complexitatea proiectelor, materialele și soluțiile utilizate, precum și de modul în care spațiul este predat chiriașului, bugetele de amenajare pot varia de la aproximativ 800 euro/mp până la aproape 1.600 euro/mp.

Cea mai mare pondere a costurilor este asociată lucrărilor de arhitectură și instalații (52%) și mobilierului (aproximativ 25%), ambele fiind semnificativ influențate de creșterea prețurilor. Alte componente de cost includ sistemele audio-video, tehnologia IT, managementul de proiect și serviciile de proiectare.

În unele cazuri, costul amenajării unui spațiu de birouri poate fi chiar mai mic de 150 euro/mp, atunci când spațiul se află într-o stare bună, iar cerințele chiriașului sunt simple. În ultimii ani, multe companii și-au redus, de asemenea, suprafața de birouri utilizată, ceea ce a dus la creșterea numărului de spații deja amenajate și pregătite pentru închiriere, uneori chiar și mobilate. Acest lucru poate reduce semnificativ bugetul necesar pentru instalarea unui nou chiriaș.

Prin comparație, cele mai ridicate costuri de amenajare din Europa sunt întâlnite pe piețe precum Londra (~2.686 euro/mp) și în marile orașe din Germania și țările nordice, unde nivelul salariilor și specificațiile tehnice determină bugete mult peste media regională.

Diferența de 15–18% față de Varșovia și Praga reprezintă un avantaj concret pentru ocupanți, în special în cazul proiectelor de dimensiuni mari sau al spațiilor de birouri cu un grad ridicat de complexitate tehnică, unde bugetele de amenajare pot influența semnificativ deciziile privind locația.

În ultimii doi ani, departamentul de Project Management al Cushman & Wakefield Echinox a livrat proiecte cu o suprafață totală de 480.000 mp de spații de birouri, retail, industriale și logistice, atât pentru proprietari, cât și pentru chiriași. În ceea ce privește segmentul de birouri, proiectele finalizate au implicat un buget total de aproximativ 33 de milioane de euro, cel mai mare proiect depășind 2 milioane de euro.

      Prezentare generală a confidențialității
      Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
      Cookie-urile strict necesare
      Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
      Analytics
      This website uses Google Analytics to collect anonymous information such as the number of visitors to the site, and the most popular pages. Keeping this cookie enabled helps us to improve our website.
      Marketing
      Acest site folosește următoarele cookie-uri suplimentare: (afișează aici cookie-urile pe care le folosești pe site-ul web.)