Your search results

Piața de birouri din București continuă să se dezvolte, pe fondul unei ușoare reveniri a cererii în trimestrul al treilea

București, noiembrie 2020: Piața de birouri din București continuă să crească, în primele nouă luni ale anului fiind livrate spații noi cu o suprafață totală de 124.000 de metri pătrați, în timp ce dezvoltatorii au în diferite faze de construcție clădiri cu o suprafață cumulată de 388.000 de metri pătrați, potrivit companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Stocul comercial (destinat închirierii) de clădiri de birouri din București ajunge la aproximativ 2,9 milioane de metri pătrați, alte clădiri cu o suprafață de aproximativ 150.000 de metri pătrați fiind ocupate de proprietari.

În același timp, cererea în primele trei trimestre s-a ridicat la 160.000 de metri pătrați, în scădere cu 43% față de aceeași perioadă a anului trecut, activitatea tranzacțională fiind dominată de reînnoirea și renegocierea contractelor de închiriere, care au reprezentat aproape 46% din cerere. În timp ce al doilea trimestru, sub impactul restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19, a fost unul dintre cele mai slabe pentru piața de birouri din București din ultimul deceniu, cu un volum tranzacționat de doar 44.500 de metri pătrați, cererea a dat semne slabe de revenire în al treilea trimestru, când volumul tranzacționat s-a ridicat la 63.600 de metri pătrați.

În acest context, rata de neocupare (contractuală) a spațiilor de birouri este de 10,8%, cu o diferență semnificativă între spațiile de birouri de clasa A (8,2%) și clasa B (18,2%). Pe de altă parte, gradul de utilizare a birourilor este de aproximativ 40-50% față de nivelul obișnuit de dinainte de izbucnirea pandemiei, în condițiile în care marea majoritate a companiilor continuă să funcționeze în sistem Work from Home sau hibrid.

Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Pe termen scurt, ne așteptăm la o creștere a ratei de neocupare, având în vedere că o serie de ocupanți mari au început procese de subînchiriere a unor suprafețe considerate extra. Piața continuă să crească dintr-o oarecare inerție, având în vedere că majoritatea proiectelor aflate în construcție au fost demarate înainte de pandemie, dar pe termen mediu și lung credem că pariul pe piața de birouri se va dovedi câștigător, studiile recente arătând că angajații nu sunt dispuși să renunțe la lucrul de la birou și să lucreze exclusiv de acasă.”

Cele mai importante proiecte de birouri aflate în construcție sunt One Cotroceni Park, J8 Office Park, Globalworth Square, U Center, One Tower, Miro Offices, Țiriac Tower, Dacia One, Millo Offices, @Expo sau Sema London & Oslo, pentru unul dintre aceste spații aflate în construcție, dezvoltatorii semnând contracte de pre-închiriere cu diverși chiriași.

Map of the most important office projects under construction in Bucharest

Cushman & Wakefield Echinox este o companie imobiliară lider pe piața locală și afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținută și operată independent, cu o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori, oferind o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați www.cwechinox.com 

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în servicii imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 60 de țări și venituri de 8,8 miliarde de euro, oferă servicii de consultanță în managementul activelor și investițiilor, piețe de capital, leasing, administrare de proprietăți, reprezentare a chiriașilor, servicii de proiectare și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați www.cushmanwakefield.com.