90% of industrial and logistics stock is condensed in cities with highway access

Bucureşti, 8 Noiembrie 2018: Piața spațiilor industriale și logistice din România traversează cea mai bună perioadă din istorie, atât din prisma cererii, cât și a ofertei, dezvoltarea fiind concentrată într-o serie de orașe mari cu acces la cel puțin o autostradă care facilitează transportul și distribuția mărfurilor într-un timp mai scurt și cu costuri mai reduse către un număr mai mare de clienți.

Stocul spațiilor industriale și logistice din România a ajuns la finalul celui de-al treilea trimestru al acestui an la 3,42 mil. mp, aproape 90% dintre aceste spații fiind situate în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Pitești, Ploiești, Sibiu, Arad, orașe care au conexiuni cu rețeaua locală de autostrăzi.

Alte orașe în care au fost dezvoltate parcuri logistice moderne, dar care nu beneficiază de acces direct la artere rutiere de mare viteză, sunt Iași, Râmnicu Vâlcea, Brăila sau Roman, localități în care proiectele sunt de cele mai multe ori punctuale, fiind realizate la cererea expresă a unui ocupant.

Bucureștiul are în prezent un stoc de peste 1,6 milioane de metri pătrați spații depozitare, având o pondere de 48% în stocul total, capitala fiind urmată de Timișoara (440.000 mp), Cluj-Napoca (254.000 mp), Ploiești (240.000 mp) și Pitești (240.000 mp), potrivit raportului Romania Industrial & Logistics Market, realizat de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În primele nouă luni ale anului au fost livrate spații noi cu o suprafață de 380.000 de metri pătrați, în timp ce în ultimul trimestru dezvoltatorii ar urma să finalizeze încă 200.000 de metri pătrați un nivel record pentru piața din România.

Rodica Târcavu, Partner, Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Am remarcat o activitate mai dinamică a pieței în ultimele trei luni, cu cereri active din partea companiilor de logistică implicate în diverse proiecte și licitații. Aria de interes o constituie în continuare București, fiind orașul cu stocul cel mai mare (peste 1,6 mil. mp) și cu perspective atractive de livrări noi în anul 2019. Și orasele mari cu tradiție și dezvoltare industrială sunt pe harta de expansiune a chiriașilor – Timișoara, Cluj, Sibiu, observând însă și un interes în creștere pentru zona de Est a României, precum Bacău sau Iași. Anul 2018 a fost unul al retailerilor și distribuitorilor care s-au consolidat sau au efectuat mutări de anvergură, estimând că și în 2019 vom asista la tranzacții importante pe acest segment.”

În condițiile în care rata de ocupare este peste 95% în majoritatea orașelor, nivelul chiriilor a continuat să fie stabil, depozitele de clasă A fiind tranzacționate la valori cuprinse între 3,5 și 4,25 euro/ mp/ lună, prețul fiind stabilit în funcție de diverse criterii precum momentul ocupării, suprafață sau specificațiile tehnice. Ținând cont de planurile de dezvoltare anunțate de marii jucatori din această piață, este de așteptat ca stocul spațiilor logistice și industriale din România să depășească pragul de 4 milioane de metri pătrați până la finalul anului 2019.

Despre Cushman & Wakefield Echinox

Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent. Echipa de peste 50 de profesioniști și colaboratori oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor pe toate segmentele pieței imobiliare, inclusiv pe piața rezidențială. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 45.000 de angajați în peste 70 de țări, ajutând chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cushman & Wakefield se poziționează printre cele mai mari companii de real estate, cu venituri de 6 miliarde de dolari din servicii principale precum: închirieri, gestionarea activelor, piețe de capital, administrarea proprietăților (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investițiilor (numit DTZ Investors), servicii de proiect și de dezvoltare, reprezentarea chiriașilor, evaluare și consultanță. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com