Cum se transformă clădirile de birouri ca să ţină pasul cu angajaţii noilor generaţii

Raport Bucharest Retail 2017
CWE Office

Petrecem ȋn medie 2.000 de ore pe an la birou, mai mult decat oriunde ȋn altă parte, dacă nu luăm ȋn calcul orele ȋn care dormim. Aceasta nu este o noutate, ȋnsă ce este interesant de observat este faptul că, faţă de generaţia părinţilor noştri, noi, cei din categoria millennials, nu ne dorim să lucrăm oricum!  “Work healthy, inspired, happy, and smart” ar putea fi sloganul acestei generaţii!

Pentru a fi mai productivi, mai sănătoşi şi mai creativi avem nevoie nu doar de un spaţiu de lucru atractiv, ci şi de o clădire de birouri cȃt mai ofertantă. Din fericire, dezvoltatorii proiectelor de birouri ȋnţeleg şi sunt receptivi la noile tendinţe privind nevoile angajaţilor şi, pe lȃngă atenţia cu privire la proximitatea faţă de un mijloc de transport ȋn comun, preferabil metrou, iau ȋn considerare şi alte facilităţi pentru rezidenţi.

În primul rȃnd, extind zona de retail pentru a aduce cȃt mai multe concepte de food & beverage, dar şi o gamă cȃt mai largă de servicii. Există proiecte de birouri ȋn care zona de retail depăşeşte şi 5% din suprafaţa ȋnchiriabilă. În al doilea rȃnd, zonele de recepţie sunt mult mai prietenoase, cu zone de co-working sau de relaxare.

Noile concepte din sectorul de birouri, precum cel de “hospitality”, recreaza la birou atmosfera de confort dintr-un hotel sau din livingul de acasă, iar conceptul de “wellness”, urmăreşte bunăstarea fizică și psihică a angajaţilor.

Din acest punct de vedere, administrarea a două tipuri de proprietăţi imobiliare diferite, precum o clădire de birouri sau un mall devine din ce ȋn ce mai asemănătoare, cu o evoluţie semnificativă a trei elemente cheie:

  • Inaugurarea unei clădiri de birouri este ȋnsoţită cel mai adesea de un eveniment de marketing de lansare, precum ȋn cazul unui centru comercial.
  • Clienţii finali ai unei clădiri de birouri reprezintă o comunitate de angajaţi de pȃnă la cȃteva mii, care preferă un spaţiu cȃt mai ofertant la locul de muncă, ca şi ȋn cazul vizitatorilor unui mall.
  • Comportamentul clienţilor din mall-uri s-a schimbat ȋn ultimii 5-7 ani: ei nu mai vin doar pentru cumpărături, ci şi pentru experienţa ȋn sine, aşa cum stimularea productivităţii angajaţilor unei clădiri de birouri nu se mai rezumă doar la recompensa financiară.

Angajaţii care vin zi de zi ȋn aceeaşi clădire ȋşi doresc să simtă că fac parte dintr-o comunitate şi de aceea acţiunile de marketing sau de responsabilitate socială sunt foarte bine primite. Costul cel mai ridicat pe care ȋl are un chiriaş al unei clădiri de birouri este costul cu capitalul uman, de pȃnă la 90% din totalul costurilor operaţionale al companiei, conform studiului The Occupier Edge, realizat de Cushman & Wakefield. De aceea, focusul nostru, ca Property Manageri, este să diminuăm absenteismul şi ȋmbolnăvirile angajaţilor din clădire prin acţiuni sau programe complexe de wellness.

Conform raportului Well Workplace – Making spaces human again, realizat de Cushman & Wakefield, “capacitatea mentală joacă un rol vital ȋn starea generală de bine a unui individ. Problemele legate de sănătatea mentală sunt o cauză majoră a prezenteismului şi costurile companiilor sunt de aproximativ 1.500 miliarde $, de zece ori mai mari decat costurile cu absenteismul.

Companiile investesc ȋn programe de wellness pe mai multe niveluri cheie: optimizarea performanţei sistemelor tehnice ale clădirilor, asigurarea unui serviciu premium pentru vizitatori sau a serviciilor de concierge, organizarea de sondaje pentru identificarea nivelului de satisfacţie a chiriaşilor sau evenimente tematice dedicate acestora.

In cadrul echipei de Property Management a Cushman & Wakefield Echinox organizăm ȋn clădirile de birouri pe care le administrăm ȋn toata regiunea Europei Centrale şi de Est evenimente pentru chiriaşi cu tematică sportivă, culinară, ecologică sau de caritate. Iniţiativele cu tematică ecologică sunt foarte apreciate de chiriaşi, datorită economiilor generate pentru companiile unde lucrează: colectarea corpurilor de iluminat arse, colectarea hȃrtiei şi a cartonului, colectarea bateriilor şi a electronicelor mici, colectarea plasticului şi aluminiului, prin organizarea de parteneriate cu companii specializate.

O mare parte din angajaţii unei clădiri de birouri aleg să se implice ȋn iniţiative de susţinere caritabilă, evenimente cu tematici creative si distractive, cu scop nobil sau civic. De exemplu, Night Light Race, este un proiect iniţiat de echipa Asset Services Polonia, ȋn parteneriat cu Philips Lighting, ce consta intr-o cursă de alergare noctură pe un traseu natural, ce sprijină diverse ONG-uri locale,

Transformarea, sau mai bine spus, reinventarea, este necesară pentru următorii anii, atȃt pentru dezvoltatorii spaţiilor de birouri sau de centre comerciale, cȃt şi pentru companiile de property management, pentru a fi mai aproape de oamenii din clădirile noastre si a conecta interesele comune, personalizȃnd oferta şi experienţa oferită, si adaptȃndu-ne la noua traiectorie a business-ului din perspectiva marketingului, de tip H2H, “Human to Human”.

Mihaela Petruescu extra largeMihaela Petruescu s-a alaturat echipei C&W Echinox in iunie 2014, avand o experienta de peste 13 ani pe piata imobiliara, retail leasing, asset & property management. In echipa C&W Echinox Mihaela a fost implicata atat in procesul de leasing pentru marile centre comerciale, precum Mega Mall, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Shopping City Suceava, cat si in administrarea a peste 270.000 de metri patrati.